Pagini

joi, 26 august 2010

INGHETATA DE VANILIE

 Ingrediente:
  • 1 litru de lapte
  • 6 oua
  • 200 gr. zahar
  • 200 ml. frisca
  • 2 esente de vanilie
 Amestecam laptele cu galbenusurile si zaharul si fierbem compozitia pe foc mic pina se ingroasa.Atentie! nu lasi compozitia sa dea mai mult de un clocot doua,pentru ca se taie.Lasam crema la racit.Intre timp,bati albusurile spuma cu un praf se sare si le adaugi in crema racita impreuna cu frisca batuta,esenta de vanilie si se omogenizeaza bine.Se toarna crema intr-o forma si se da la congelator pina se intareste.POFTA BUNA! 

LAPTE DE PASARE


 De cite ori fac acest dulce imi aminteste de copilarie( nu degeaba i se mai spune si "dulcele copilariei").Reteta cred ca o stie toata lumea.Eu am modificat-o putin de tot(in loc de faina pun amidon alimentar),dar gustul este acelasi.
Ingrediente:
  • 1500 ml.  lapte
  • 6 oua mari
  • zahar dupa gust(250-300 gr.)
  • 1 esenta de vanilie
  • 1 lingura amidon alimentar
Punem 1 litru de lapte la fiert intr-o cratita larga.Intre timp separam galbenusurile de albusuri,iar albusele le batem foarte bine cu mixerul,un praf de sare si 100 gr. zahar(ca la bezele).Cind laptele a inceput sa fiarba,luam cu lingura din albusul de ou(ca la galuste)si le punem in lapte(atentie! nu punem multe deodata deoarece galustele  se mai umfla la fiert).Se fierb 1-2 minute pe o parte,dupa care le intoarcem si le mai lasam la fiert 1-2 minute si pe partea cealalta.Scoatem galustele de albus intr-o strecuratoare si le lasam la scurs.Puneti un vas sub strecuratoare deoarece galustele mai lasa lapte.Tot asa procedam pina se termina albusul.Galbenusurile se freaca bine cu restul de zahar,adaugam amidonul,esenta de vanilie si subtiem cu restul de lapte ramas(500 ml.)si cel in care am fiert galustele si punem pe foc mic,mestecind continu pina da intr-un clocot.Luam de pe foc si il punem la racit.Intre timp repartizam galustele de albus in boluri si punem peste ele crema de galbenuse racita.Se dau la frigider pina in momentul servirii.POFTA BUNA!



luni, 2 august 2010

CARTOFI NATUR

 Toata lumea stie cum se fac acesti minunati cartofi,numai ca eu am sa va dau varianta mea:
  • cartofi
  • patrunjel verde cit de mult
  • unt
  • sare
Cartofii se spala bine si se pun la fiert cu tot cu coaja,numai cind apa incepe sa clocoteasca.Cind sint fierti se strecoara de apa si se lasa la racit,dupa care se curata de coaja.Eu folosesc cartofi cit mai mici.Topim untul intr-o tigaie antiaderenta,punem si cartofii,sare dupa gust si sotam cartofii timp de 2-3 minute.Punem peste ei patrunjel verde tocat(din belsug).POFTA BUNA! 

duminică, 1 august 2010

PATEURI CU DULCEATA



Foarte bune pentru cind simtim nevoia  de a minca ceva dulce"repede si bun".
Ingrediente:
  • aluat de foietaj
  • dulceata
  • 1 ou (pentru uns)
Se dezgheata aluatul, se intinde pe planseta de lucru presarata cu faina si se taie dupa preferinta.Se pune la mijloc 1 lingurita de dulceata(eu am folosit de dloveac),se pliaza in doua,se apasa marginile cu furculita,se pun in tava pe hirtie de copt,se ung cu ou batut si se introduc in cuptorul incins in prealabil pina se rumenesc putin.POFTA BUNA!

VARZA CU MAIONEZA

 Este o reteta foarte simpla,usor de facut,care noua ne place foarte mult,deoarece o folosesc ca aperitiv:rulouri de sunca umplute cu aceasta minunata varza,linga brinza,masline,salam...,shaorma, dar foarte bine merge si linga niste rulouri.Dar mai bine sa va dau reteta,iar voua daca va place o puteti minca cu ce doriti.
Ingrediente:
  • 1 varza cruda
  • maioneza cita doriti (dar atentie:fara sare)
  • piper
Varza se taie fideluta sau se da pe razatoarea cu ochiuri mari,se amesteca cu maioneza si piper dupa gust.NU se pune sare,deoarece varza in contact cu sarea lasa apa.Saram numai in momentul cind servim.POFTA BUNA!

PASTE CU BRINZA SI BACON

 O retata foarte usor de facut,gustoasa si ideala pentru cina.Pentru prepararea ei avem nevoie de urmatoarele:
  • paste (spirale,scoici,fundite.....)
  • brinza telemea
  • bacon(kaiser)
Pastele le fierbem in apa cu sare conform instructiunilor.Intre timp brinza telemea o dam pe razatoarea cu ochiuri mari,iar baconul(kaiserul)il taiem cubulete si il prajim intr-o tigaie fara ulei pina devine crocant.Il scoatem pe o farfurie si il lasam deoparte pina pregatim pastele.Dupa ce au fiert pastele le scurgem de apa in care au fiert,le clatim cu apa rece si le lasam la scurs.In grasimea ramasa de la bacon(kaiser) calim putin pastele scurse de apa( 1-2 minute),adaugam brinza si cubuletele de bacon.POFTA BUNA!

MINI TARTE CU FRUCTE

 Pentru aluat avem nevoie de urmatoarele ingrediente:
  • 250 gr. faina
  • 90 gr. unt la temperatura camerei
  •   75 gr. zahar pudra
  • 2 galbenuse
  •  1 plic de zahar vanilat
  • 3 linguri de apa 
  • sare
Se framinta din toate ingredientele un aluat,pe care il punem in folie alimentara pentru 30 minute la frigider.Dupa 30 minute scoatem aluatul din frigider si il intindem pe masa de lucru in foaie subtire.Decupam cu paharul cerculete,pe care le punem in formele de tarte(cosulete),intepam aluatul cu furculita,le asezam pe o tava si le introducem la cuptor pentru 15 minute(pina se rumenesc putin pe margini).

 CREMA:
  • 3 galbenuse
  • 3-4 linguri de zahar
  • 1 lingura de amidon alimentar
  • esenta de vanilie
  • 500 ml. lapte
Le amestecam toate la un loc si le fierbem pina se ingroasa crema.Cu aceasta crema umplem tartele si le decoram cu fructe.POFTA BUNA!